Perioada de concurs
Din 22 iulie 2020
până
la miezul nopții (CET) în data de 31 august 2020
Procedurile de concurs
Pasul 1 Participarea la concurs
Trebuie să citiți toate clauzele și condițiile înainte de a intra în concurs – prin intrarea în concurs se consideră că ați acceptat clauzele și condițiile. Pentru a participa, urmați pașii din secțiunea Intrarea în concurs, până la miezul nopții (CET) în data de 31 august 2020.
Pasul 2 Contactarea participanților de pe lista scurtă
Participanții de pe lista scurtă vor fi contactați prin Instagram Direct de pe contul Instagram @alphauniversebysony.eu până la finalul lunii septembrie 2020 și vor trebui să își trimită fotografiile cu datele EXIF intacte în perioada stabilită.
*Dacă nu se primește niciun răspuns în termen de 3 zile de la data contactării, se consideră că participantul s-a retras din concurs.
**Rețineți că vor fi contactați doar participanții de pe lista scurtă.
Pasul 3 Anunțarea câștigătorilor din Europa
Câștigătorii din Europa vor fi anunțați până la finalul lunii septembrie 2020 printr-un e-mail de la Sony Europe. De asemenea, fotografiile câștigătoare din Europa pot fi distribuite prin contul Instagram @alphauniversebysony.eu și prin alte conturi din rețelele de socializare ale Grupului Sony.
Pasul 4 Anunțarea câștigătorilor de la nivel mondial
Câștigătorii de la nivel mondial vor fi selectați dintre participanții câștigători din fiecare regiune și vor fi anunțați până la mijlocul lunii octombrie 2020 pe conturile Instagram @Sony.Alpha_photocontest, precum și pe site-urile web și pe conturile din rețelele de socializare ale grupului Sony.
Pasul 5 Transmiterea premiilor
Atât câștigătorii regionali, cât și cei de la nivel mondial vor primi notificări prin Instagram Direct de pe contul Instagram @alphauniversebysony.eu și vor trebui să furnizeze detaliile de contact, inclusiv adresa, pentru a facilita transmiterea premiilor.
Premii
Premii pentru câștigătorii din Europa: 3 persoane
Câștigătorii vor primi următoarele premii:
Locul I (o persoană) |
Kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 7 III K |
ILCE-7M3K (în valoare aproximativă de 2.200 €/2.000 £) |
Locul al II-lea (o persoană) |
Kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 6600 M |
ILCE-6600M (în valoare aproximativă de 1.900 €/1.400 £) |
Locul al III-lea (o persoană) |
Kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 6100 L |
ILCE-6100L (în valoare aproximativă de 850 €/750 £) |
Premii pentru câștigătorii de la nivel mondial: 5 persoane
Fiecare dintre cei 5 câștigători de la nivel mondial va primi un aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 7R IV, precum și un obiectiv Sony seria G Master la alegere, din lista de mai jos.
Aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 7R IV |
ILCE-7RM4 |
Câștigătorul va alege un obiectiv Sony seria G Master din lista de mai jos: |
FE de 16-35 mm F2,8 GM |
SEL1635GM |
FE de 24 mm F1,4 GM |
SEL24F14GM |
FE de 24-70 mm F2,8 GM |
SEL2470GM |
FE de 85 mm F1,4 GM |
SEL85F14GM |
FE de 70-200 mm F2,8 GM OSS |
SEL70200GM |
FE de 100 mm F2,8 STF GM OSS |
SEL100F28GM |
FE de 135 mm F1,8 GM |
SEL135F18GM |
Clauze și condiții:
NU ESTE NECESARĂ NICIO ACHIZIȚIE
- Promotorul Concursului foto Instagram Sony Alpha „Descoperă cu Alpha” („Concursul”) este Sony Europe B.V., The Heights, Brooklands, Weybridge, Surrey, KT13 0XW, Regatul Unit („Sony”). Concursul nu este sponsorizat, susținut sau administrat de ori asociat în orice mod cu Instagram. Prin prezenta, compania Instagram este scutită pe deplin de întreaga responsabilitate de către toți participanții la Concurs.
- Concursul este deschis persoanelor de peste 18 ani, care au cont Instagram personal și reședința în Germania, Regatul Unit, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos, Elveția, Polonia, Norvegia, Austria, Suedia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Grecia, România, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Portugalia, Bulgaria, Irlanda, Luxemburg, Cehia, Slovacia și Turcia („Țările eligibile”). Nu pot participa angajații companiilor din grupul Sony și rudele acestora.
- Concursul va începe în data de 22 iulie 2020 și se va încheia la miezul nopții în data de 31 august 2020 („Perioada de concurs”)
- Pentru a intra în Concurs, trebuie să finalizați următorii pași:
Pasul 1: urmăriți contul Instagram @Sony.Alpha_photocontest;
Pasul 2: încărcați pe contul dvs. Instagram o fotografie realizată de către dvs. personal cu un aparat foto Sony seria Alpha și adăugați următoarele hashtaguri:
#DiscoverWithAlpha
#țara_ILC (se completează cu țara dvs. de reședință, folosind lista de mai jos)
#nume model Sony Alpha (de ex., #a7RM3, #a6400, #a9)
#Nume model obiectiv (de ex., #SEL24105G, SEL85F14GM) * sunt acceptate toate obiectivele, inclusiv obiective non-Sony
*Postați de fiecare dată cu hashtag în perioada campaniei.
Lista hashtagurilor de țară valabile:
(de ex., #DiscoverWithAlpha #UK_ILC #a6400 #SEL24105G)
- Fotografiile trimise trebuie să fi fost realizate cu un aparat foto Sony seria Alpha. Contul dvs. Instagram trebuie să fie setat ca public pentru a participa la concurs. Odată postată, fotografia trebuie să rămână pe contul dvs. Instagram până la finalul Perioadei de concurs stabilite în secțiunea 3 de mai sus, altfel, intrarea poate să nu fie luată în considerare.
- Prin trimiterea fotografiilor conform secțiunii 4 de mai sus și intrarea în Concurs, se consideră că participanții acceptă și se obligă să respecte regulile Concursului și prezentele clauze și condiții. Orice instrucțiuni suplimentare date de Sony și postate pe această pagină web sau în contul Instagram @Sony.Alpha_photocontest vor face parte din regulile Concursului.
- Fotografiile trebuie să aibă legătură cu tema descrisă pe pagina de promovare și să profite de funcțiile aparatului foto Sony seria Alpha. Nu există o limită a numărului de fotografii pe care le puteți încărca pentru a participa, dar fiecare fotografie trebuie să fie unică și să respecte prezentele clauze și condiții.
- Se acceptă fotografii modificate cu software de editare a imaginii sau cu programe echivalente. Participantul garantează că îmbunătățirea fotografiei s-a făcut printr-un software achiziționat legal.
- Participanților li se interzice să eticheteze sau să introducă materiale defăimătoare, calomnioase, obscene, pornografice, insultătoare, amenințătoare sau ilegale (în legătură cu fotografiile și cu orice comentarii/etichete asociate) sau materiale care pot constitui sau încuraja infracțiuni ori genera răspundere civilă sau care încalcă legea sau condițiile de utilizare Instagram. Participanții nu pot trimite fotografii care includ inscripționări, contribuții foto sau mărci terțe.
-
Sony va examina toate fotografiile eligibile trimise prin Instagram în Perioada de concurs, acestea fiind evaluate, la discreția Sony, în funcție de creativitate, de originalitate și de impactul vizual/emoțional. O listă scurtă de fotografii va fi selectată de Sony pe baza criteriile de mai sus, iar decizia finală privind fotografiile câștigătoare va fi luată de către un jurat independent, ale cărui decizii sunt finale și obligatorii.
- Participanții care au trimis intrări potențial câștigătoare vor fi contactați prin Instagram Direct de pe contul Instagram @alphauniversebysony.eu și vor trebui să trimită datele EXIF asociate fotografiei selectate pentru a demonstra conformitatea cu cerințele de participare. Apoi, Sony va contacta potențialii câștigători prin e-mail cu instrucțiuni pentru primirea premiului. Dacă un potențial câștigător nu răspunde și nu respectă instrucțiunile din mesajul Instagram Direct inițial în termen de trei (3) zile sau dacă datele indică faptul că fotografia nu respectă prezentele clauze și condiții, participantul nu va fi eligibil să primească premiul și va fi selectat un câștigător alternativ. Vor fi contactați maximum trei (3) câștigători alternativi.
- Vor fi selectate 3 fotografii câștigătoare, prima urmând să primească următorul premiu: (o persoană): kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 7 III K (ILCE-7M3K) (în valoare aproximativă de 2.200 €/2.000 £), locul al II-lea (o persoană): kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 6600 M (ILCE-6600M) (în valoare aproximativă de 1.900 €/1.400 £), locul al III-lea (o persoană): kit de aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 6100 L (ILCE-6100L) (în valoare aproximativă de 850 €/750 £).
- Nu este disponibilă o alternativă în numerar sau credit. Premiile nu pot fi schimbate sau transferate. Dacă premiul devine indisponibil, Sony își rezervă dreptul de a oferi un premiu înlocuitor de valoare echivalentă.
- Câștigătorii vor fi exclusiv responsabili pentru orice obligații fiscale individuale legate de primirea premiului și, prin acceptarea premiului, câștigătorii sunt de acord să exonereze Sony de orice astfel de obligații.
- Câștigătorii din Europa vor fi contactați prin contul Instagram @alphauniversebysony.eu până la finalul lunii septembrie 2020 și premiile vor fi trimise câștigătorilor până la începutul lunii octombrie 2020, fără costuri pentru câștigător. Premiile vor fi trimise doar la adrese din Țările eligibile din secțiunea 2 de mai sus.
- Toate fotografiile câștigătoare vor intra automat într-un concurs la nivel mondial cu premii („Concurs la nivel mondial”), alături de câștigătorii concursurilor din celelalte regiuni, având șansa obținerii următoarelor premii suplimentare:
5 fotografii câștigătoare vor fi selectate în cadrul Concursului la nivel mondial, fiecare primind următoarele:
un aparat foto cu obiectiv interschimbabil Alpha 7R IV (ILCE-7RM4) (în valoare aproximativă de 4.000 €/3.400 £)
Plus: la alegerea câștigătorului, unul dintre obiectivele Sony seria G Master de mai jos:
- FE de 16-35 mm F2,8 GM (SEL1635GM) (în valoare aproximativă de 2.300 €/2.000 £)
- FE de 24 mm F1,4 GM (SEL24F14GM) (în valoare aproximativă de 1.500 €/1.350 £)
- FE de 24-70 mm F2,8 GM (SEL2470GM) (în valoare aproximativă de 1.950 €/1.800 £)
- FE de 85 mm F1,4 GM (SEL85F14GM) (în valoare aproximativă de 1.680 €/1.500 £)
- FE de 70-200 mm F2,8 GM OSS (SEL70200GM) (în valoare aproximativă de 2.470 €/2.300 £)
- FE de 100 mm F2,8 STF GM OSS (SEL100F28GM) (în valoare aproximativă de 1.440 €/1.100 £)
- FE de 135 mm F1,4 GM (SEL135F18GM) (în valoare aproximativă de 1.700 €/1.600 £)
- Concursul la nivel mondial va fi jurizat de către un juriu înființat de Sony Imaging Products & Solutions Inc. în Japonia, care va include cel puțin un jurat independent, iar fotografiile câștigătoare vor fi selectate în funcție de compoziție și de creativitatea/originalitatea fotografiei. În afara notificării câștigătorilor, nu se oferă informații privind intrările și selectarea câștigătorilor.
- Câștigătorii Concursului la nivel mondial vor fi contactați prin Instagram Direct de pe contul Instagram @alphauniversebysony.eu și fotografiile câștigătoare vor fi anunțate pe contul Instagram @Sony.Alpha_photocontest până la mijlocul lunii octombrie 2020, iar premiile vor fi trimise până la finalul lunii octombrie 2020.
- Prin introducerea fotografiilor în Concurs, participantul garantează că: (1) fotografiile respectă regulile concursului și prezentele clauze și condiții; (2) fotografiile sunt originale, realizate de participant cu un aparat foto Sony seria Alpha; (3) participantul deține toate drepturile (inclusiv dreptul de autor) asupra fotografiilor; și (4) fotografiile nu încalcă drepturile terților (inclusiv dreptul la publicitate, confidențialitate sau un drept echivalent al unei persoane) și s-a obținut permisiunea de utilizare a imaginii oricăror persoane incluse în fotografiile trimise. Participantul acceptă că trimiterea de imagini din surse terțe (inclusiv, de exemplu, alte site-uri sau bloguri) este interzisă și uzul unor astfel de fotografii fără permisiune poate constitui o încălcare a dreptului de autor.
- Intrările pot fi excluse și premiile anulate dacă Sony stabilește în mod rezonabil că s-au încălcat cerințele, prezentele clauze și condiții sau ordinea publică și moralitatea.
- Participantul acordă Sony o licență gratuită, irevocabilă și neexclusivă de copiere, modificare, editare, adaptare, publicare, reproducere, afișare, distribuire sau uz al fotografiilor trimise în orice mediu online în Europa pe perioada ulterioară intrării în Concurs, până în data de 31 august 2022 (inclusiv dreptul de sublicențiere către alte companii din grupul Sony). În special, participantul confirmă și acceptă că fotografiile trimise pot fi publicate pe site-urile web și pe conturile din rețelele de socializare ale Grupului Sony și că Sony poate edita sau modifica fotografiile (de ex., trunchiere sau adăugare de efecte vizuale, muzicale sau audio). Orice altă utilizare a fotografiilor va face obiectul unui acord cu participantul. Participantul garantează că are drepturile necesare de a acorda licența prevăzută în prezenta clauză. Participantul renunță la toate drepturile morale legate de utilizarea fotografiilor trimise.
- Sony nu acceptă răspunderea pentru uzul publicării fotografiilor trimise și participantul va fi exclusiv responsabil pentru soluționarea litigiilor cu terții referitoare la fotografiile trimise, pe cheltuială proprie. Participantul acceptă să despăgubească și să exonereze Sony, companiile afiliate, directorii, angajații și agenții săi față de toate pretențiile, daunele, pierderile, costurile sau cheltuielile de orice fel care apar în legătură cu participarea sa la Concurs, inclusiv uzul de către Sony al fotografiilor trimise și acceptarea sau uzul premiilor de către participant.
- Sony nu emite nicio declarație sau garanție, explicită sau implicită, privind Concursul sau premiile, exceptând prevederile explicite din prezentele clauze și condiții. Sony nu va răspunde pentru erorile tehnice sau erorile de pe platforma Instagram care pot împiedica intrarea în Concurs a participantului sau primirea ori trimiterea de mesaje directe. Sony nu dorește să excludă răspunderea pentru decesul sau vătămarea corporală cauzată de propria sa neglijență.
- Sony poate să anuleze, să suspende, să amâne sau să modifice, în orice moment și fără notificare prealabilă, durata concursului.
- Informațiile cu caracter personal ale participanților vor fi prelucrate în conformitate cu politica de confidențialitate Sony și vor fi folosite doar în scop de administrare și de publicitate a Concursului, inclusiv pentru comunicări legate de Concurs, gestionarea fotografiilor, transmiterea premiilor, afișarea fotografiilor câștigătoare și în scopuri asociate acestor activități.
- Toate informațiile cu caracter personal furnizate de participanți vor fi distruse sau șterse după încheierea Concursului, exceptând câștigătorii premiilor și participanții ale căror fotografii vor fi folosite.
- Renunțarea de către Sony la aplicarea oricăreia dintre aceste reguli sau clauze nu va constitui o renunțare la prevederea respectivă.
- Exceptând prevederea contrară în legea țării de reședință a participantului, Concursul, inclusiv cerințele de participare, și prezentele clauze și condiții sunt reglementate de legea engleză, iar litigiile sunt de competența instanțelor din Anglia și Țara Galilor.